vineri, 19 decembrie 2014

Fondurile structurale in competitie cu Planul Junker?

Piata si/sau planificare in dezvoltarea Europei?

La Bruxelels are loc probabil una dintre cele mai importante reuniuni ale Consiliului European din 2014. Afundata in austeritate, cu cele mai reduse investitii postcriza, Europa mai degraba stagneaza. Consiliul din 19-20 dec. 2014 va acredita ideea ca resursele financiare comunitare sa fie folosite ca resurse pentru investitii prin multiplicarea lor cu ajutorul bancilor si coninteresarea investitorilor privati. In acest mod, se declanseaza o competitie pe termen mediu si lung intre instrumentele structurale, cum sunt numite fondurile de coeziune si instrumentele investitionale, cum  probabil vor fi numite conform planului Junker. Daca Planul Junker functioneaza, incepand cu 2020 banii nu vor mai fi alocati pe tari sau regiuni de dezvoltare, ci mai degraba pe baza oportunitatilor investitionale. Cu alte cuvinte, UE nu mai baga peşte in traista, ca pana acum, ci va invata ţările sa pescuiasca singure. Daca aceasta ipoteza este corecta, atunci avem de-a face cu cea mai importanta modificare a politicilor comunitare. Competitia pentru resurse si investitii va inlocui planificarea (alocarea) de pana acum. UE nu mai da bani, ci te invita sa iei singur, daca esti in stare. Adica ai o economie competitiva, administratie performanta, mediu investitional dinamic si altele cateva. De aceea sunt asa de importante aceste Consilii! A ici se decide ce este Europa si ce se poate face cu ea.

Mai jos, un comentariu jurnalistic al Euractiv.

Posibile discutii despre fondurile UE Euractiv / Ioana Morovan 18 Decembrie 2014


Pe langa subiectele aflate oficial pe agenda, este de asteptat ca la summit sa se discute si doua chestiuni legate de fondurile structurale, deosebit de importante pentru Romania.

Astfel, oficiali romani au declarat recent ca la acest Consiliu se va discuta propunerea Slovaciei de a fi prelungita cu un an perioada admisa pentru utilizarea fondurilor structurale 2007-2013. Aceleasi declaratii aratau ca teoretic ar exista un acord la nivel politic intre statele membre pentru a obtine aceasta prelungire.

In acelasi timp, un alt subiect posibil, tot din zona fondurilor structurale, se refera lapropunerea Comitetului Regiunilor ca si cofinantarile nationale destinate fondurilor structurale sa fie scoase din calculul deficitului bugetar, in mod similar celor destinate Planului de Investitii propus de Jean-Claude Juncker.

Pe acelasi subiect, in Romania: Joi, 4 decembrie, Mihaela Toader, director la Ministerul Fondurilor Europene a anuntat ca Romania va solicita Comisiei Europene pentru 2015 derogare pentru 0,5 puncte procentuale din PIB care sa fie destinate cofinantarii proiectelor structurale. "Anul 2015 va fi un an foarte greu, in care se suprapun doua perioade de programare: finalizarea proiectelor pe 2007-2013 si startul programelor 2014-2020. Efortul bugetar trebuie sa fie semnificativ; in plus si capacitatea de absorbtie a beneficiarilor care trebuie sa duca la final proiectele actuale si sa acceseze noile programe". Celebrul Pact de Stabilitate si Crestere pune pe toate statele membre si inclusiv pe Romania o presiune suplimentara", a explicat aceasta in cadrul evenimentului "Noua perspectiva financiara 2014-2020 - oportunitati si provocari pentru Romania"

Romania este reprezentata la Summit de Presedintele Traian Basescu. Acesta, la randul sau, a declarat, inaintea plecarii la Bruxelles, ca intentioneaza sa formuleze o propunere legata de cheltuirea fondurilor UE, si anume ca acele fonduri necheltuite pentru perioada 2007-2013 sa fie incluse in Planul Juncker:

"Avand in vedere procesul redus de absorbtie, raportat la faptul ca ne aflam in ultimul an al exercitiului bugetar care s-a incheiat, faptul ca mai avem inca 9-10 miliarde de euro alocati si necheltuiti inca, ma gandesc sa propun, sigur acest lucru trebuie bagat in masinaria Comisiei, dar ma gandesc sa propun ca statele care au bani necheltuiti sa contribuie cu propriile proiecte neterminate la acest program, adica sa nu ni se ia banii si daca la sfarsitul anului 2015 vom mai avea 4-5 miliarde necheltuiti, ei sa fie considerati ca fiind in acest program si Romania sa-si poata continua, pana in 2017, implementarea proiectelor care au fost licitate pana la sfarsitul exercitiului bugetar, 31 decembrie 2015, sau proiecte care sunt in derulare si care nu au fost terminate, sa nu ni se ia banii si sa fie considerati introdusi in acest program. Sigur, este o procedura complicata, dar daca exista bunavointa si eu voi lansa acest subiect cu ocazia acestui Consiliu, poate ca, cu sprijinul Parlamentului, care ar trebui sa modifice Regulamentul de utilizare a banilor destinati fondurilor structurale, a Parlamentului European, cu sprijinul Comisiei Europene, cu intelegerea statelor donatoare care nu si-ar mai primi banii inapoi poate reusim sa salvam cat mai mult din banii alocati Romaniei pentru exercitiul bugetar care se incheie. Mai am si alte idei, dar sa vedem. Oricum, pentru salvarea banilor pe care, eventual, am reusi sa nu-i cheltuim, le voi discuta cu Jean-Claude Juncker, cu Donald Tusk si cu ceilalti, in mod deosebit cu contributorii si poate in perioada urmatoare Guvernul, depunand documentatii in sprijinul a ceea ce voi sustine, sa reusim sa oprim dezangajarea consistenta, previzibila la sfarsitul acestui an."

EurActiv.com relateaza in timp real cele mai importante informatii legate de summit. Urmareste postarile (in limba engleza):