sâmbătă, 20 septembrie 2014

10 ani după ... Polonia şi beneficiile aderării la UE

Pe fondul crizei grecesti si a dilemei britanice - a rămâne sau nu în UE - susţinătorii Europei Unite s-au mobilizat pentru a oferi argumente dintre cele mai credibile. Dezbaterea s-a extins în întreaga Uniune, iar ţările admise după 2004 oferă probabil cele mai bune exemple ale succesului. Printre acestea, Polonia este povestea preferată a Uniunii Europene. La 10 ani după admiterea în UE, Polonia este modelul reuşitei datorată UE. O ţară de 38 de milioane de locuitori a generat o transformare ce nu ar fi fost probabil niciodată posibilă doar prin forţele sale proprii. Cine urmează? Ar trebui sa  fie România.

Miza cred că a fost de la început clară: extinderea NATO şi a UE ar putea fi lipsite de conţinut dacă nu ar genera prosperitate economică, democraţie şi stabilitate politică.

Oamenii de rând trebuie să poată spune că este mai bine ca înainte, că NATO şi UE fac diferenţa între ce era şi ce este. Ca democratia politica si libera initiativa economica au castigat in fata abuzurilor statului politienesc iar coruptia este strivita de o justitie independenta.

La Varsovia, după depaşirea crizei instituţionale dintre fostul preşedinte şi premierul Tusk, când lupta politică a atras şi instituţii altfel garante ale democraţiei, Polonia a înregistrat rezultate evidente şi la aceste capitole. A urmat resetarea cu Rusia, ceea ce a permis Poloniei sa aibă un rol extrem de activ în criza din Ucraina.

O conferinţă organizată pe 15 aprilie de către Reprezentanţa UE la Bucureşti a marcat importanţa aderării la UE pentru România şi Bulgaria. Lăudabilă iniţiativa cu atât mai mult cu cât Polonia a fost invocată ca model de referinţă pentru integrare.


Se poate menţiona decalajul imens de dezvoltare între Est şi Vest şi, de aici, evidenţa progresului înregistrat de Polonia. Înainte de a oferi câteva date statistice, să privim totuşi la evoluţiile în interiorul a ceea ce se numeşte UE 15. Un studiu publicat de recent în The Economist (The benefits of Brentry, 12 aprilie 2014) arată că, în afară de Grecia, care este o excepţie, aderarea la UE a generat beneficii pentru toţi membrii UE 15, inclusiv Marea Britanie.

Graficul de mai sus probează acest lucru: în Portugalia, creşterea de PIB datorată UE este de 21 %, în Irlanda de 43 %. Pentru Marea Britanie, apartenenţa la UE a crescut veniturile individuale cu 25% în 2008. O eventuală Brexit în 2016 a UK ar aduce o creştere economică de 0,1%, adică ceva ce nu poate fi confirmat.

În ce priveşte Polonia, beneficiile sunt mult mai vizibile. În comparaţie cu Ucraina, PIB-ul Poloniei a crescut de cca. 10 ori între 1990-2012, din care cea mai rapidă perioadă de creştere economică este după 2004. În 2012, Polonia era la 66% din media UE 28.
Diferenţa este dată însă de fondurile structurale: peste 100 miliarde de Euro până în 2013.

Alte 105 sunt angajate până în 2020. Consecinţele utilizării instrumentelor structurale sunt cele mai vizibile în infrastructura: peste 1500 km de autostradă în 2013. Mai mult de jumătate realizaţi cu fonduri UE. Urmeaza programe cu finantare noua.

La 10 ani după aderare, Polonia este un exemplu al reuşitei extinderii UE.

Mai urmeaza cineva?